marți, 18 decembrie 2012

(12) Sapte greseli care fac dintr-o firma stradala un esec costisitor

*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      De aici aveti acces spre TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                 5) pe manseta din dreapta paginii puteti gasi linkuri spre postari mai vechi                                                                                                                   
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 


 
Iata in continuare o lista cu 7 greseli responsabile pentru esecul oricarei firme stradale. Celor interesati de cazul concret al firmelor rustice le recomandam sa citeasca articolele intitulate Placi si Firme Rustice, respectiv Firmele americane de tip "Lake House".

1) Firma a fost incredintata spre executie unor amatori.

O firma trebuie sa fie remarcata si descifrata de la mare distanta, din mersul masinii sau (mai rar) din traficul pietonal. O firma buna are pe vino'ncoace, este usor de memorat si de recunoscut. Daca ati incredintat executia firmei dvs unui tamplar, unui cioplitor, unui artist sau, si mai rau, unei rude binevoitoare aveti sanse mari sa bifati prima mare gresala.
Oarecum derivand din aceasta prima gresala decurg si urmatoarele.

2) Firma este prea marunta.
Asta inseamna ca nu poate fi zarita si descifrata decat din apropiere. O firma marunta se adreseaza strict traficului pietonal. Daca va asteptati ca ea sa fie remarcata si descifrata din mersul masinii veti fi dezamagit. Economia de bani care are drept rezultat reducerea dimensiunii firmei este o falsa economie.

3) Literele firmei sunt prea mici si prost spatiate in interiorul cuvintelor.
Pentru a fi citibila de la o cat mai mare distanta o firma trebuie sa contina cat mai putine cuvinte iar literele lor trebuie sa aiba o marime precis determinata si un spatiu suficient de larg intre ele. Exista formule precise care determina marimea literelor in functie de distanta de la care se doreste a fi percepute cu claritate. Firmele marunte, cu texte bogate sunt presestinate esecului.

4) Scrisul este curbat, distorsionat, fantezist si cu caractere neobisnuite.
Oricat de atragatoare ar parea scrisurile arhaic romanesc, vechi german si vechi englezesc, ele trebuie evitate caci toate aceste trei fonturi sunt neobisnuite celor mai multi romani si chiar si celor mai multi dintre turistii care ne viziteaza tara.  Daca ati avut neinspiratia sa alegeti un asemenea scris si l-ati mai si curbat sau distorsionat, sarcina descifrarii firmei devine cu atat mai dificila.

5) Scrisul unei firme se apropie prea mult de marginile acesteia.
Este un fapt  elementar de publicitate stradala ca ochiul tinde sa fie derutat si incapabil sa discearna acele cuvinte care nu au in jurul lor suficient spatiu negativ. Daca la cuvintele numeroase, prost spatiate si distorsionate adaugam inghesuirea acestora pana in marginile panoului, avem 80% din reteta unei firme ineficiente.

6) Firma pacatuieste prin aplatizare si lispsa de contrast.
Contrastului este acea calitate a imaginii care ajuta ochiul sa perceapa distantele, marimile, formele si textura obiectelor. In signalistica (firme si indicatoare) un bun contrast se realizeaza prin alegerea culorilor si prin umbre. Daca rolul alegerii culorilor in realizarea contrastului apare destul de evident, rolul umbrei este putin limpede. Sa luam un exemplu. Cand privim luna ea ne pare uneori patata difuz iar alteori ne apare ca avand o suprafata framantata si aspra. Atunci cand lumina cade direct pe suprafata ei dispar umbrele  si nu mai distingem decat culorile diferite ale solului lunar. Cand insa soarele o lumineaza piezis, umbrele care se formeaza ne ajuta sa citim cu mare acuratete suprafata lunara. La fel stau lucrturile si in cazul firmelor. Literele ridicate sau adancite si suprafetele texturate sunt vitale unei firme izbutite. In lipsa lor mesajul firmei se intemeiaza strict pe culori care mai sunt si perisabile.

7) Firma este lasata neluminata sau este prost luminata pe durata noptii.
O firma luminoasa este o firma plata pe durata noptii. Culorile si volumele ei dispar in noapte si sunt inlocuite prin contururi luminoase. Dimpotriva, o firma clasica avand culori, volume si texturi poate fi luminata din exterior si din unghiuri care o pun in evidenta intr-un chip fermecator si incomparabil. A lasa o firma neluminata sau pe seama iluminatului stradal este aproape intotdeauna o gresala imensa. Firmele aurite sunt singura exceptie partiala de la aceasta regula.

Acum aveti suficiente criterii valide de masurare a eficientei firmelor stradale, in general, si a propriei dvs. firme, in particular. Daca doriti sa aflati mai multe despre firmele publicitare si realizarea lor va recomand sa incepeti prin a cititi articolul Firme Publicitare cu Staif.

---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de constructie, restaurare sau reproducere in domeniul ramelor si in cel al firmelor traditionale.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------

duminică, 16 decembrie 2012

(11) Placi si firme rustice


*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  aveti acces pe TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                 5) pe manseta din dreapta paginii puteti gasi linkuri spre postari mai vechi                                                                                                                   
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 

Un stupid cliseu pseudo-istoric obliga localurile si constructiile care se vor "neaos romanesti" sa recurga la cioplituri si obiecte rudimentar incropite din lemn, pietre si lut, de parca ar fi in traditia romaneasca sa folosim securea si barda, acolo unde altii folosesesc daltile si ciocanul. Iata o astfel de masa "rustica".
 
Aceeasi traditie "neaos romaneasca" face ca si firmele sa fie incropite oarecum in aceeasi nota. Iata mai jos  o astfel de firma greu lizibila,  executata de Gabriel Art, evident, la indicatiile designerului, precum si o alte doua firme rustica straine.

 

Firmele rustice ale Custom Wood Design (Irlanda), Carved Wood Signs (USA), respectivGabriel Art (Romania) folosesc practic aceasi tehnica de realizare, dar rezultatele difera. Firma romaneasca este marunta, fara contrast si neciteata, in timp ce firmele celorlalti, la fel de rustice si neaose ca si prima, puncteaza favorabil caci
a) suprafetele sunt mai mari
b) scrisul mare si realizat cu un font citet (nu cu litere arhaice)
c) spatiul din jurul literelor este "defrisat" pe o arie mare, ceea ce ajuta considerabil la citirea mesajului
d) spatiul texturat (sculptat) din jurul literelor a fost baituit diferit pentru a sublinia scrisul
e) Textul, mesajul este liniar si se poate citi dintr-o ochire, spre deosebire de firma romaneasca unde scrisul circular pune mari probleme de citire, probleme amplificate de scrisul "arhaic" si putin contrastant. Aveti aici un bun caz de ASA DA si ASA NU in materie de firme rustice.

La o privire mai atenta, scrisul asazis  arhaic romanesc este o cosmetizare a alfabetului latin astfel incat textul sa mimeze scrisul chirilic, un suparator servilism si mimetism panslavic si panortodox la un  popor altminteri mandru de obarsia lui latina. In zona turismului aceasta scriere are rezultatul confuzionarii calatorilor, mai cu seama al celor straini, dar si al multor romani care nici ei nu-l deslusesc cu usurinta.

Mai toate hanurile si restaurantele cu bucatarie autohtona se intrec in a intrebuinta mobilier barbar incropit din crengi, radacini, trunchiuri si pietroaie, de parca am fi o populatie de neanderthalieni. Prin contrast cu acest soi de "rustic romanesc" fluierele, furcile si fusele de tors, razboaiele de tesut, morile si bisericile din lemn ale inaintasilor par a nu ne apartine. In fapt doar saracia de mijloace si de imaginatie sunt responsabile pentru popularitatea tranzitorie a stilului de grota haiduceasca sau de stana.


Va propun sa considerati si o alternativa superioara a rusticului, un rustic civilizat, in maniera Roscas, un rustic vorbind despre comunitati ospitaliere, curate, harnice si pricepute. Pentru inceput o firma publicitara gospodareasca si doua indicatoare rustice naive.



Aceste placi indicatoare sunt sculptate liber, fara teama de a gresi proportiile sau caligrafia. Spontaneitatea executiei si maniera de colorare si finisare sunt aici atributele native.




Firmele si placile rustice rezidentiale ne sunt solicitate mai ales de clientii straini. Ceva asemanator ar da bine insa si pe langa casele, pensiunile si cabanele turistice sau rurale romanesti, nu credeti?
 Iata in stanga un semn rustic deosebit, unul in care putem descifra stradania artizanului de a construi ceva frumos si durabil, nu doar de a incropi la repezeala ceva util. Conturul acestei placi este complex si precis frezat, scrisul este sculptat manual cu multa acuratete, fara prefacuta modestie sau naivitate. Cineva s-a straduit acolo sa picteze cat mai realist un trandafir. Lemnul precum si aspectul uzat al placii, completeaza profilul ei in acelasi timp rustic si elegant (Shabby elegance).

Urmatoaree doua placi demonstreaza o eleganta si maestrie nedisimulate. Prima placa din dreapta a fost cadoul de inima a unui client pentru o ruda apropiata stabilita in Italia.
A doua placa din dreapta reprezinta o mica firma
comandata pentru o crama particulara din Romania. Si de data asta contururile si precizia executiei tradeaza inalta maestrie precum si tendinta de a conferi produselor ROSCA'S frumusete, nu doar utilitate. 

Vom incheia exemplificarea placilor si firmelor rustice cu cateva frumoase exemple de semne executate pentru niste clienti americani. In America genul acesta de semne rustice sunt foarte populare si ele sunt cunoscute drept Lake House Signs, care in traducere libera ar insemna firme pentru casele de vacanta de pe malul lacului.




---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de constructie, restaurare sau reproducere in domeniul ramelor si in cel al firmelor traditionale.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------


luni, 3 decembrie 2012

(10) Saracia e de multe feluri, sau istoria unor frumoase placi rezidentiale




*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  aveti acces pe TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                         
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  

(Acest ultim material este preluat in intregime de pe alt bog de-al meu, numit "Rame Roscas", unde a fost publicat in Septembrie 2011)

"Saracia e de multe feluri" imi zicea, cu vre-o treizeci de ani in urma, cel care m-a invatat sa fac rame. Si isi continua el ideea exemplificand: exista saracia americana, cu casa si masina, dupa cum la extrema cealalta se afla saracia somaleza cu copii goi murind de foame si sete. Saracia romaneasca e undeva mai pe la mijloc. Vorba asta cu saracia de multe feluri o auzeam pe post de scuza, ori de cate ori scotea el de niciunde cate o solutie improvizata de rezolvare a unei probleme tehnice, aparent insurmontabila, doar cu ce se gasea pe langa casa omului. Facea omul bici din rahat si mai si pocnea din el, ceea ce nu-i chiar o calitate atat de rara printre romani.

In urmatoarele decenii mi s-a confirmat adevarul spuselor acestora in nenumarate imprejurari traite se mine direct sau doar contemplate de pe margine. Iata, de pilda, manufactura mea este dedicata produselor de lux pe care nu multi le inteleg si inca si mai putini si le pot permite. Ramele ce ies lunar de pe portile atelierului ROSCA'S se indreapta spre cele mai indepartate colturi ale lumii, cu avionul, bucurand si flatand cunoscatorii. A venit insa criza si odata cu ea a scazut si apetitul bogatilor lumii pentru inramari impecabile, de calitate muzeala. Comenzile s-au rarit. Asta inseamna ca am saracit, asa-i? situatie in care ma simt obligat sa caut si sa gasesc solutii compensatorii. Adica sa fac si eu din rahat un bici cu care sa pocnesc in mod convingator. Ca in bancul acela cu inginerul neamt (de dupa razboi) caruia ii iesa o mitraliera  chiar si atunci cand incerca sa construiasca o masina de cusut, mie-mi ies lucruri frumoase si rafinate chiar si atunci cand ma fortez sa nu fac rame. Solutia mea in fata crizei a fost sa-mi diversific produsele si sa-mi largesc pietele. Paradoxal, tot largindu-mi piata am ajuns si in Romania, iar prin diversificand produsele am ajuns sa manufacturez si ceea ce va voi arata mai jos, mai exact niste frumoase placi personalizate cu adrese si numere de casa.

Sculptata in lemn si pictata, pare ca puritatea Alpilor, rigoarea austriaca si pedanteria elvetiana va saluta prin aceasta placa.

Probabil ca in alte vremuri, in anii cenusii ai comunismului, bunaoara, aceste placi n-ar fi insemnat ceea ce reprezinta ele astazi dupa ce romanii au redescoperit lumea, vizitand sau traind in universul colorat, cochet si prosper al occidentului. La fel ca si ramele mele, placile acestea aduc in Romania un fragment din acea lume. Iata in continuare o placa cu un aer mediteranean comandata din Italia.


Suprafata alba, conturul si literele sculptate si vopsite intr-un albastru viu sunt complimentate cu un medalion aurit, reprezentand o corabie, ca o aluzie la numele strazii. Aceeasi placa finisata insa in lemn natur se citeste cu totul diferit, avand un aer nordic, mai degraba hanseatic.


Traditia acestui tip de placa se intinde departe in negura vremilor, placile cu numele caselor fiind indispensabile  in perioada premergatoare inventarii postei si cartarii localitatilor. In acele vremuri casele aveau nume in loc de numar si nume de strada si isi pastrau numele indiferent cine le locuia. Numele caselor si cladirilor aminteau de rosturile lor initiale, de primii locatari, de locurile si animalele din imprejurimi. Astfel puteai intalni case numite "Casa cu Flori" sau "Casa cu Trei Fete",  "Casa Morarului", "Castelul Palarierului", "Hanul Stejaris", "Cabana Izvorul Cerbului", "Cabana Lotca", "Vila Emilia" etc. Aceste toponime au fost suficiente timp de sute de ani pana la aparitia postei, dar si astazi se mai pastreaza traditia botezarii cladirilor, in special in lumea anglo-saxona, unde o casa avand un nume prevaleaza in fata uneia fara nume si costa cu 10-15% mai mult pe piata decat una similara, dar lasata doar cu numarul si adresa din actul de proprietate.

Multe orase romanesti, in special din sudul tarii, ofera neajunsul unei dificile orientari tocmai datorita lipsei placutelor cu adresa si  umarul caselor. Craiova este un exemplu din acesta nefericit unde, daca n-ai zarit sau citit numele strazii, la capatul ei, apoi numarul casei nici atat nu-l vei mai afla caci lipseste cu desavarsire. Si Craiova nu este exceptia, ci mai degraba regula in mezzogiorno-ul romanesc. Ideea acestor placi de aproximativ 40 x 25 cm a aparut in chip firesc dar, spre deosebire de placile din trecut, cele noi contin in mod obligatoriu adresa oficiala, respectiv numele strazii si numarul casei, si abia optional numele casei si medalionul decorativ.

Ziceam ca placile sunt personalizate. Asta inseamna ca proprietarul isi alege culorile, fontul (scrisul), tipul de medalion si ne zice cum se numeste sau cum i-ar place sa-i zica locuintei respective. 
Incercam sa personalizam lucrarile acestea chiar si atunci cand clientul nostru nu are vre-o idee speciala. Asfel, la o placa mentionand ca adresa Strada Gradinarilor, am gravat un gradinar grebland si avand o stropitoare pe aproape.  Placa aceasta a fost cuprata si patinata.


Pentru adrese de tipul Strada Lalelelor sau Strada M. Eminescu am gravat cate o lalea, respectiv o floare de tei, dupa cum florile de romanita au ornat placa Strada Romanitei.

Uneori clientul vrea lucruri mai sobre si atunci placile respective se prezinta ca in cazul resedintei Stroescu ilustrata dedesupt.

Iata si o solutie posibila pentru cazul unor constructii gen condominium, cu mai multe etaje, in care caz placile de nivel asortate fac o frumoasa impresie.

In cazul unor localuri publice numele precum si rolul acestora se regasesc de asemenea pe placile respective, asa cum se exemplifica in continuare


Intr-unul dintre cazuri clientul nostru s-a precipitat sa-si comande placa inainte de a sti ce numar va avea la casa. Ce a iesit vedeti mai jos.
In cazul persoanelor cu profesiuni liberale, anuntarea existentei unui birou de avocatura, sau a unui cabinet medical este mai importanta decat adresa sau numele casei. Iata cateva placi anuntand existenta unor birouri de avocatura in cladirile pe care au fost ele amplasate.

Pentru cei care nu doresc decat o placa cu numarul casei oferim urmatoarele sugestii pe format dreptunghiular sau oval
In chip de concluzie, as zice ca fructele crizei economice mondiale nu trebuie sa fie chiar intotdeauna amare si nici lipsite de culoare. Fara aceasta criza si amenintarile ei n-as fi gasit niciodata ragazul si imboldul de a face si altceva decat rame superbitati pentru piata americana de high end.


---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si al firmelor traditionale.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------

  

Reproducerea integrala sau partiala a textelor si imaginilor publicate de Cornel Rosca pe acest blog este strict interzisa fara aprobarea scrisa a autorului (adresa de contact: rameRoscas@aol.com). Va multumesc pentru intelegere. 


(09) Realizarea pas cu pas a unei firme traditionale din lemn sculptat



*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  aveti acces pe TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                           
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 


(Acest material este preluat in intregime de pe blogul "Rame Roscas" unde a fost publicat in Mai 2011)



Hai sa vedem acum care sunt pasii realizarii unei firme traditionale din lemn sculptat, vopsit si aurit. Pentru ilustrare am ales o firma de dimensiuni modeste avand ca destinatie golful. Da, sportul acela al gentlemanilor fara grija zilei de maine si a caror unica preocupare pare a fi perfectionarea swing-ului si a jocului lor pe green. Va voi exemplifica procesul manual al realizarii unor semne si firme in stilul New England.

Pornim de la o placa solida din lemn de fag si de la desenul (design-ul) a ceea ce vrem sa producem. Nu insist asupra alegerii acestuia din urma deoarece sursele de inspiratie sunt infinite, la fel cum nemarginita este si imaginatia noastra. Imaginea desenata sau tiparita a viitoarei firme se monteaza pe suprafata panoului de lemn uscat si laminat. Dupa fixarea schitei executate la scara 1:1 purcedem la decuparea contururilor firmei. Decuparea grosiera a contururilor respective se poate face la banzig, la traforaj sau cu orice alta scula de acest fel. Noi am folosit un fierastrau electric Bosch cu oscilator care este o scula ce n-ar trebui sa lipseasca din arsenalul niciunui meserias.




Sculptarea textului, urmarind strict sablonul, este o simpla chestiune de indemanare si experienta in manuirea
daltilor. Exista si dalti electrice, dar eu recomand pentru inceput daltuirea manuala pe principiul ca, daca izbutesti sa controlezi manual dalta, cu atat mai usor iti va veni sa te folosesti pe viitor si de dalta electrica. Dar reciproca nu este valabila, caci drumul asta este unul cu sens unic. E ca si condusul masinii cu schimbator manual de viteza dupa ce te-ai invatat sa conduci o masina cu cutie de viteza automata. Am dat ocol statelor unite de cel putin cinci ori, cu masina, fara nicio problema, dar atunci cand am incercat sa conduc o masina europeana, cu schimbator de viteza, mi s-a innecat masina in mijlocul intersectiei si am provocat un ambuteiaj de mai mare rusinea.  

 


Nimic nu se compara ca acuratete si expresivitate cu literele taiate din cutit si dalta. Totusi, pentru degrosarea anumitor portiuni s-a folosit si dalta electrica urmand a termina litera din mana.
Odata realizat scrisul si degajate contururile obiectului de care ne ocupam s-a trecut la reliefarea din dalta a cutelor si curbelor pe care banner-ul nostru le are din design.

In centrul firmei exista un medalion flancat de doua ornamente in relief. Medalionul reprezinta steagul care marcheaza gaura tinta. A fost sculptat cu grija pentru detalii care erau cu atat mai importante cu cat nu ne puteam permite decat o sculptura cu relief redus.
Pentru a nu lungi povestea, va mai spun ca in final semnul acesta a fost curatat de resturile de hartie, slefuit si vopsit in doua nuante de verde. Pentru contrast si o mai buna vizibilitate am ales sa pictam steagul in rosu si alb si am aurit scrisul, ornamentele medalionului si accentele in foita de aur de 22K. Acest aur nu este si cel mai nimerit genului de lucrare de care ne ocupam, dar nu am avut altul mai potrivit. In final lucrarea se prezinta in toata eleganta, prestanta si nobletea ei precum o puteti admira si dvs mai jos.



---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor traditionale.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------


Reproducerea integrala sau partiala a textelor si imaginilor publicate de Cornel Rosca pe acest blog este strict interzisa fara aprobarea scrisa a autorului (adresa de contact: rameRoscas@aol.com). Va multumesc pentru intelegere.

(08) Despre producerea unor firme traditionale din lemn sculptat, pictat si aurit






*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  aveti acces pe TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                        
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  


(Aceast ultim material a fost preluata in intregime de pe siteul "RAME ROSCAS" unde a fost publicat in Aprilie 2011)


Firme si placi personalizate indicand resedinte sau locatii

Presupun ca multi dintre cititorii mei vor fi vizitat candva una sau alta dintre tarile lumii anglosaxone iar cei care nu au facut-o inca vor fi vizionat cu siguranta filme americane, britanice sau australiene si vor fi remarcat acele pitoresti firme personalizate care anunta, de la intrare, numele si vechimea oricarei localitati, asa ca mai jos.
O buna parte a firmelor de mai jos au fost realizate de o celebra companie britanica, azi disparuta, numita Clover. Ea era compusa din membrii unei congregatii religioase care se finanta in felul acesta. Clover a fost absorbita de firma australiana Danthonia.



Firme asemanatoare, numite in Romania "totemuri", anunta mai pretutindeni prezenta unui parc, a unei arene sportive sau a vreunui complex locativ.

La intrarea in parc

Complex rezidential

Pub, un fel de birt ...civilizat

Pavilioanele Herbert

O ospatarie traditionala

La intrarea unei biserici

Cabana unei familii sarbesti


Hotelurile, conacele, pensiunile si hanurile, bancile, bisericile si magazinele sunt alte destinatii marcate prin totemuri. Pana si birourile avocatilor, cabinetele dentistilor sau casele mai rasarite, ori cabanele de vacanta afiseaza cu mandrie mici placi, firme sau totemuri care anunta numele proprietatii si ale proprietarilor, respectiv ale serviciilor oferite de birourile cu pricina. (http://www.cloversignsblog.com/2009/07/good-news-for-bbs/)

Interesant de retinut este faptul ca asemenea firme (signs pe englezeste) isi au radacinile in vechea Anglie, in vremurile premergatoare aparitiei postei regale (1635), vremuri in care strazile fie nu existau, fie nu aveau inca nume. Abia aparitia postei a adus cu sine cartarea localitatilor, cu rezultatul ca strazile si ulitele au primit un nume iar cladirile un numar. In vechime casele purtau nume usor de memorat care aveau legatura fie cu topografia, fie cu ctitorul, fie cu vre-un eveniment memorabil: Casa Fierarului, Cabana cu Trei Fete, Casa Paraul Rece, La Stejarul Traznit, Dealul Lupilor etc. Numele ramaneau anexate cladirilor si locurilor si dupa ce acestea isi schimbau proprietarul. O cladire fara nume era considerata o constructie provizorie sau de foarte proasta calitate, fara mare valoare sau importanta. Dimportiva, cladirile purtand un nume sunt si astazi considerata cu respect si acest lucru contribuie cu 10-15% la pretul casei in momentul vanzarii/cumpararii ei.

Ei bine, acum ca ne-am improspatat memoria, veti sti si despre ce vreau sa va vorbesc in continuarea acestui topic. Firmele si placile, totemurile -daca asa vreti sa le zicem- de felul acesta sunt prea putin cunoscute in Romania si din aceasta cauza peisajul stradal ne apare saracacios si lipsit de imaginatie si rafinament. Cum ar putea fi altfel cand pana si restaurantele sau cramele sunt anuntate, ca orice farmacie, prin firme luminioase sau autocolante din polivinil colorat. La polul opus gasim alte atrocitati si ma refer la asa numitele hanuri, terase si restaurante cu specific romanesc unde, sub pretextul unei traditii prost intelese si pervers manipulate spre a acoperi incompetenta si incultura, gasim invariabil aceleasi clisee de prost gust: firme cioplite, primitiv, in litere amintind de chirilicele ceasloavelor, mobilier din crengi sau alcatuit din scanduri negeluite imbinate rudimentar, stergare intercalate cu gergi sau blani de urs si puzderie de bliduri si linguri din lemn. Cand un fus sau un polonic din lemn este cel mai complicat si rafinat obiect din lemn prezent in incapere, e clar ca portile, casele sau bisericile maramuresene ori gorjene provin din alta civilizatie, una extraterestra poate.
In fine, si in acest domeniu ROSCA'S SRL isi propune sa ajute la ameliorarea gusturilor printr-o oferta de calitate si rafinament mestesugaresc. Expertiza noastra indelung dovedita in domeniul constructiei ramelor ne califica cu deplin temei si in aria firmelor sculptate, pictate si aurite pentru care suntem de fapt supracalificati. E ca si cum ai cere unui chirurg sa transeze o gaina pentru ciorba.

In urmatoarea postare vom trece la exemplificarea constructiei unei firme sculptate si aurite destinata unui club de golf numit Astoria. Pana acolo insa va invitam sa rasfoiti paginile de pe web siteul nostru care sunt dedicate acestui gen de lucrari. 





---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si al firmelor traditionale.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------




Reproducerea integrala sau partiala a textelor si imaginilor publicate de Cornel Rosca pe acest blog este strict interzisa fara aprobarea scrisa a autorului (adresa de contact: rameRoscas@aol.com). Va multumesc pentru intelegere.